Archive for the ‘Danubius’ Category
Studii in Anglia si SUA
Studenţii Universităţii “Danubius” au posibilitatea, în această vară, să opteze pentru o şcoală de vară în străinătate, având astfel posibilitatea de abordare a unuia dintre domeniile care prezintă interes deosebit pentru ei, prin cursurile pe care le oferă aceaste şcoli de vară si, de ce nu, şansa reală de a veni în contact cu persoane de succes din aria de interes.
Opţiunea de a pleca în vacanţa de vară în străinătate, în cadrul unei şcoli de vară, prezintă numeroase avantaje printre care: perfecta îmbinare a utilului cu plăcutul, vizitarea altei ţări, cunoaşterea unei alte abordări a domeniului de interes, prieteni noi, oportunităţi de networking şi bineînţeles, această “ieşire” valorează enorm în activităţile din CV-ul vostru.
Centrul de învățare a limbii engleze Shakespeare School din București organizează școli de vară în colaborare cu prestigioase instituții de învățământ din Marea Britanie și SUA.
Pentru vara anului 2010, sunt pregătite două școli de vară pentru studenți la:
- Londra, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 – 25 de ani; programul “London Experience” se desfășoară în campusul faimoasei University College London (locul 5 în topurile din UK și locul 7 în lume). Universitatea este plasată chiar în centrul Londrei, aproape de British Museum și toate atracțiile londoneze. Perioada: 1-15 august 2010.
- Miami, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 – 25 de ani; programul “Discover USA” se desfășoară în stațiunea Fort Lauderdale (încorporată ariei metropolitane Miami City) o bijuterie turistică ce se bucură de o locație perfectă, pe coasta de sud a însoritei Florida (”The Sunshine State”). Perioada: 1-15 august 2010.
Shakespeare School organizează de 5 ani astfel de programe de vară în străinătate, iar feedback-ul participanților a fost unul pe măsură.
Dacă sunteţi încântaţi de aceste oferte, dar mai aveţi nevoie de informaţii vizitaţi și site-ul : shakespeare-school.ro/programevara.
Sursa: site-ul oficial univ-danubius.ro
Noi sanse de studiu in Franta pentru studentii Universitatii Danubius
Universitatea „Danubius” a primit cu mult interes invitaţia Serviciului de Cooperare şi Acţiune Culturală al Ambasadei Franţei în România, în sensul participării la difuzarea apelului la candidaturi, prin afişarea pe site-ul universităţii a informaţiilor referitoare la înscrierile pentru bursele guvernului francez.
Pe scurt, este vorba despre burse oferite studenţilor români de către Ambasada Franţei în România, studenţi care doresc să urmeze o specializare în Franţa în anul universitar 2010 – 2011.
Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală al Ambasadei Franţei în România gestionează trei programe: bursele de Master 2, Doctorat în cotutelă şi Programul Copernic.
1) Burse de Master 2 : pentru studenţii care urmează în prezent anul I de Master în România si care doresc să efectueze anul 2 de Master în Franţa.
2) Burse de Doctorat în cotutelă : pentru studenţii care urmează sau care au urmat 5 ani de studii în România, sau care sunt în primul an de Doctorat în cotutelă cu o universitate din Franţa.
3) Burse Copernic: pentru ingineri, economişti sau juriști diplomaţi, care doresc să urmeze o formare de un an în management, în cadrul programului Copernic.
Datele la care se încheie înscrierile sunt: 21 martie 2010 pentru programele de Master 2 şi Doctorat în cotutelă şi 28 februarie pentru Programul Copernic.
Încurajăm studenţii interesaţi ai universităţii noastre să consulte informaţiile utile şi procedurile de candidatură pe site-ul Ambasadei Franţei în România, la adresa următoare: http://www.ambafrance-ro.org rubrica “dossiers – coopération universitaire” şi/sau contactaţi persoana responsabilă de aceste programe, la adresa de mai jos: universitaire.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr.
Sursa:univ-danubius.ro
Posturi libere la Universitatea Danubius
Susținere prelegere publică
1. Postul de LECTOR, poziția 60 din Statul de funcțiuni, Disciplinele Marketing internațional, Marketing, comisia:
Conf. univ. dr. Crețu Carmen – președinte
Prof. univ. dr. Pușcaciu Florin Dan – membru
Conf. univ. dr. Turtureanu Anca – membru
Conf. univ. dr. Tureac Cornelia – membru,
Susținerea prelegerii publice va avea loc în data 12.01.2010 ora 12.00.
Tematică prelegere
2. Postul de LECTOR, poziția 61 din Statul de funcțiuni, Disciplinele Bazele informaticii, Utilizarea internetului în afaceri, comisia:
Conf. univ. dr. Crețu Carmen – președinte
Prof. univ. dr. Ariton Viorel – membru
Conf. univ. dr. Vîrlan Gabriela – membru
Conf. univ. dr. Ioan Cătălin Angelo – membru,
Susținerea prelegerii publice va avea loc în data 13.01.2010 ora 10.00.
Tematică prelegere
3. Postul de LECTOR, poziția 62 din Statul de funcțiuni, Disciplinele Tehnologii comerciale, Management, Management strategic, comisia:
Conf. univ. dr. Crețu Carmen – președinte
Prof. univ. dr. Pușcaciu Florin Dan – membru
Conf. univ. dr. Păunescu Coriolan – membru
Conf. univ. dr. Tureac Cornelia – membru,
Susținerea prelegerii publice va avea loc în data 13.01.2010 ora 16.00.
Sursa:univ-danubius.ro
Sesiunea la Universitatea Danubius
Odihniţi, relaxaţi, „încercaţi” de multe delicatese oferite de festinul sărbătorilor de iarnă, studenţii Universităţii „Danubius” au revenit la ultimele retuşuri de studiu, înainte de sesiunea de examene. Nu este uşor deloc, nici pentru cei conştiincioşi, nici pentru cei care nu prea „au dat” pe la cursuri şi seminarii, din motive temeinice bineînţeles.
Sesiunea este un adevărat ritual, pentru a cărui pregătire repetiţiile au început demult. Întrebări precum: „Câte examene avem? Cât de exigenţi sunt profii? Oare ce subiecte ne dau? Cine va fi în sală la asistenţă? Cu cât timp vin înainte să ocup un loc „ferit”? Lângă ce coleg mă aşez? Mi-e frică să copiez” sunt probleme pe care le ridică orice student „de când lumea”, indiferent dacă s-a pregătit sau nu pentru sesiune.
Cadrele didactice ale Universităţii „Danubius”, prin modalităţile serioase de examinare, sunt pregătite să prevină frauda, ştiind, din experienţa sesiunilor anterioare, că unii studenţi sunt foarte ingenioşi din dorinţa de a promova examenele, aceştia fiind buni cunoscători ai tehnologiei în domeniul copiatului (pixuri cu raze ultraviolete, pastă invizibilă, telefoane performante, ochelari şi cercei cu hands-free).
Totuşi, în această perioadă observăm încântaţi interesul studenţilor noştri pentru studiu, fapt ce este evidenţiat şi prin prezenţa în număr mare a studenţilor la biblioteca universităţii, sala de lectură fiind neîncăpătoare în această perioadă. Prezenţa studenţilor de la alte universităţi la biblioteca Universităţii „Danubius” relevă, încă o dată, dotarea extraordinară a acesteia cu toate materialele necesare studiului studenţilor şi masteranzilor.
Suntem convinşi că majoritatea studenţilor s-a pregătit intens pentru această sesiune şi le dorim putere de concentrare şi succes pentru a obţine cele mai bune rezultate!
Sursa:univ-danubius.ro
Locuri de munca la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii Danubius
Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Danubius din Galaţi angajează prin concurs absolvenţi de studii universitare de licenţă şi studii universitare de masterat în domeniile: ştiinţe ale comunicării, filologie, filosofie, sociologie.
Înscrierile se vor face la sediul universităţii, compartimentul de personal, telefon 0372361115 în perioada 21 – 23 decembrie 2009 şi 04-08 ianuarie 2010.
Infocom@gal
Studenţii Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Danubius au acum posibilitatea să facă practică în domeniul jurnalismului chiar în cadrul instituţiei.
Miercuri a fost lansat primul număr al revistei „infocom@gal”, o gazetă-şcoală, după cum o denumesc cei din conducerea facultăţii, în care studenţii de la Comunicare şi nu numai pot deprinde tehnicile jurnalismului.
Revista are 8 pagini color, e tipărită în condiţii grafice deosebite şi cuprinde informaţii de larg interes pentru studenţii Universităţii Danubius, interviuri şi chiar materiale de opinie. Conducerea facultăţii speră ca acest instrument să completeze pregătirea teoretică a studenţilor cu practica redactării şi publicării de texte jurnalistice.
„Revista îşi propune să valorifice potenţialul studenţilor şi al cadrelor didactice. Este o gazetă-şcoală care va oferi studenţilor posibilitatea de a face practică, ca una dintre componentele importante ale procesului educaţional. Pe lângă revistă, avem şi un cerc de jurnalism, care se adresează tuturor studenţilor universităţii noastre”, a declarat decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării, prof. Dumitru Tiutiuca.
Introducere în Managementul de Proiect ESLA
Chiar dacă este week-end, studenții Facultății de Drept a Universității Danubius, participă la Training-ul „Introducere în Managementul de Proiect ESLA (The European Law Students Association)”.
Este cunoscut faptul că Universitatea „Danubius”, prin Liga Studenţilor „Danubius”, a încheiat numeroase parteneriate cu organizaţii şi asociaţii studenţeşti din ţară şi din străinătate.
Training-ul organizat în parteneriat cu ELSA România, aici la sediul Universităţii, sâmbătă, 14.11.2009, urmăreşte implicarea studenţilor Facultății de Drept în introducerea în managementul de proiect.
Programul traning-ului este încărcat, printre temele avute în vedere numărându-se: reguli generale referitoare la managementul de proiect, planificarea, negocierea, elemente despre constituirea echipei de lucru pe proiect.
Programul se incheie prin planificarea unui proiect ELSA – activitate practică ce constă în 45 de minute de pregătire a proiectului şi alte 45 de minute de prezentare a acestora.
Studenții care participă la acest training își vor îmbogăți C.V.-ul cu un Certificat de participare.


