Archive for the ‘Invatamant’ Category

Stagii de practica la Vass Lawyers

Începând din luna martie 2010 VASS Lawyers susține și promovează aspirațiile profesionale ale studenților la Drept, prin organizarea unui nou program de stagii de practică în cadrul firmei.
Dacă ești selectat ai posibilitatea de a dobândi experiență practică, participând efectiv la activitatea firmei și beneficiind de expertiza și disponibilitatea avocaților prezenți.
Pentru a intra în acest program trebuie să fii student la Drept în anii II și III de studii. Cunoștințele de limbă engleză și de operare PC (Word, Excel, Power ) sunt obligatorii.
Dacă îndeplinești aceste condiții și îți dorești să dobândești experiență în domeniu trimite o scrisoare de intenție însoțită de un CV la adresa office@vasslawyers.eu, până la data de 15 martie 2010.

Vasile Alecsandri, locul trei la Zece pentru Romania

Luni seara, Ateneul Român din Bucureşti, Gala „Zece pentru România”, transmisie în direct la Realitatea TV.

Între politicieni versaţi, jurnalişti cu state vechi, actori îndrăgiţi, interpreţi adoraţi, oameni de afaceri prosperi, sportivi de renume – de regulă figuri publice şi personalităţi mediatizate, directorii celor mai bune zece licee din ţară erau, practic, nume fără rezonanţă.

Asta poate şi pentru că este prima dată când o instituţie realizează un astfel de top. Ei au fost acolo ca o mărturie vie pentru excelenţa în educaţie şi pentru munca aproape tăcută a zecilor de elevi şi de cadre didactice din comunitatea pe care o reprezentau.

Aşa au simţit şi cei doi directori ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, Vasile Ciuchină şi Cezar Gaiu, care s-au întors de la Bucureşti cu un binemeritat cadou pentru liceul lor.

Galaţiul, după Constanţa şi Alba Iulia

Dacă noi, gălăţenii, cunoaştem şi apreciem valoarea rezultatelor CNVA-ului, atunci nu putem decât să ne bucurăm că liceul cel mai bun din oraş este recunoscut şi la nivel naţional.

În topul realizat de Realitatea TV, colegiul gălăţean s-a clasat al treilea, după C.N. „Mircea cel Bătrân” Constanţa (Trofeul de Excelenţă) şi C.N. „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (locul al II-lea).

Deşi doar câştigătorii trofeului au luat cuvântul la gala de luni seara, toţi reprezentanţii şcolilor au urcat pe scena Ateneului la invitaţia gazdelor Melania Medeleanu şi Mihai Tatulici.

Impresii, la cald

„Dacă ţinem cont de context – în ţară sunt în jur de 1.000 de instituţii liceale –, să ne plasăm pe locul al treilea e o performanţă. Credem că punctul nostru forte este constanţa muncii oamenilor de la catedră”, ne-a declarat ieri Vasile Ciuchină, în timp ce se întorcea de la Bucureşti.

Acesta ne-a mai spus că ştia de rezultatele colegiului clasat pe primul loc şi, în mod special, de unul dintre proiectele lor cu NASA.

Tot telefonic, directorul adjunct al CNVA, Cezar Gaiu, ne-a spus că locul obţinut în clasamentul general pe ţară este o recunoaştere a muncii profesorilor din ultimii 12-13 ani.

„Chiar dacă în această perioadă am asistat în cancelarie la un schimb de generaţii, colectivul tânăr de profesori a preluat cu responsabilitate datoria de la catedră. O menţiune specială avem şi pentru elevi”.

„Am avut şansa unor tineri minunaţi, motivaţi pentru studiu şi performanţă. Categoric e un loc onorant pentru un liceu care reprezintă o comunitate atât de frumoasă şi de mare cum este Galaţiul”, ne-a declarat Cezar Gaiu.

Cei doi directori s-au întors la şcoală cu o distincţie înrămată, care le atestă performanţa la nivel naţional. Ambii au recunoscut că o astfel de clasificare, cel puţin în domeniul educaţiei, nu poate decât să îi motiveze suplimentar.

Gala, urmărită din Canada

Imediat după încheierea galei, directorii au început să primească felicitări cu duiumul. „A fost o surpriză plăcută ca la recepţia care a urmat să fim felicitaţi de patru absolvenţi ai liceului, invitaţi la gală. Au urmat telefoanele.

Am primit un telefon de felicitare chiar şi din Canada, de la un absolvent ai cărui copii au urmat tot CNVA-ul. Ne-a mai felicitat o fostă profesoară, transferată la Colegiul „Şaguna” din Braşov, şi familia prof. Brăilescu”, ne-a povestit directorul Vasile Ciuchină.

Explicaţie foto: Directorul Vasile Ciuchină, cu diploma care atestă nominalizarea colegiului gălăţean printre cele mai bune licee din ţară, distincţie semnată de preşedintele ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Educaţiei) şi de directorul general al Realităţii TV.

Sursa:Viata Libera

Burse pentru studentii orfani

39 de studenţi orfani din cele 13 facultăţi ale Universităţii Politehnica din Bucureşti au primit luni din partea rectorului instituţiei de învăţământ superior, Ecaterina Andronescu, burse speciale de Crăciun în valoare de 500 de lei fiecare.
Pe lângă burse, cei 39 de studenţi orfani au primit şi câte o pungă cu cadouri. “Am vrut să facem din această zi un moment special, cei 39 de studenţi sunt speciali pentru că au reuşit să depăşească problemele avute şi au răzbit singuri. Au rămas singuri prea devreme, fără sprijinul familiilor lor. Noi adăugăm un plus de admiraţie pentru ceea ce aţi reuşit să faceţi singuri”, a spus rectorul UPB.

Ecaterina Andronescu le-a spus celor 39 de studenţi că pot găsi oricând un sprijin în profesori, decani şi conducerea universităţii.

TOPUL SHANGHAI PENTRU UNIVERSITATI

Niciuna dintre universitatile din Romania nu se regaseste in Topul Shanghai al celor mai bune institutii de invatamant superior din lume.

Clasamentul aseaza pe primele trei pozitii universitatile Harvard, Stanford si California, Statele Unite ale Americii avand 59 de institutii de invatamant superior in topul Shanghai.

Europa are in clasament 32 de universitati, pe pozitii fruntase clasandu-se Marea Britanie si Germania. Din Asia, Japonia iese in evidenta.

Pentru intrarea in prestigiosul Top Shangai, o universitate este evaluata in mod prioritar in functie de cercetarea stiintifica pe care a desfasurat-o, luandu-se in considerare si daca vreun nominalizat/laureat al Premiului Nobel a invatat la respectiva institutie.

Romania insa a alocat cercetarii in acest an 0,18% din PIB, ceea ce inseamna o subfinantare a respectivului domeniu.

Inscrieri la Bacalaureat

Cererile de înscriere se depun la secretariatele unităţilor de învăţămât unde elevii sunt şcolarizaţi. Aici trebuie menţionat că, în ciuda faptului că personalul din învăţământ din judeţul Galaţi are zile libere în perioada 16-18 decembrie, toate cererile vor fi înregistrate.
Pentru că în perioada 14 18 decembrie au loc şi înscrierile la examenul de bacalaureat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a recomandat directorilor să asigure permanenţa serviciilor de secretariat, în aşa fel încât activităţile legate de înscriere să nu fie perturbate, a precizat Nicoleta Crânganu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în momentul în care s-au stabilit zilele libere din învăţământ în contul micşorării veniturilor cu 15,5% ale personalului din sistem.
Variantele de subiecte au fost afişate pe internet de mai mult de o lună. Examenul de bacaluareat a fost modificat conform noii Legi a Educaţiei, iar cele două probe orale au fost înlocuite cu trei probe de evaluare a competenţelor. Vor fi astfel de probe la limba şi literatura română, limba modernă şi folosirea calculatorului.
În cadrul probelor de competenţă de comunicare în limba română, elevii vor primi un text literar sau nonliterar pe care trebuie să demonstreze că îl pot citi corect, cursiv, conştient şi, în cazul unui utilizator experimentat, expresiv. Candidaţii trebuie să poată exprima un punct de vedere faţă de ideile din text, să construiască un discurs (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ), să se poată adapta la situaţia de comunicare şi să utilizeze corect limba literară. În funcţie de competenţa de comunicare dovedită, candidaţii pot obţine certificarea pentru utilizatori medii, avansaţi sau experimentaţi ai limbii române. În plus, proba se susţine cu profesorii şcolii, prin urmare, emoţiile vor fi mai mici decât în cazul susţinerii cu o comisie străină, a precizat Nicoleta Crânganu.

În ceea ce priveşte proba de comunicare într-o limbă străină, ea va avea criteriile din cadrul comun de referinţă pentru comunicarea în limbi moderne, editat de Consiliul Europei, în funcţie de care există câteva niveluri de cunoaştere a unei limbi moderne: A începător; B mediu şi C experimentat.

Proba de competenţă pentru folosirea calculatorului va putea fi echivalată şi recunoscută în statele membre ale Uniunii Europene.

Sursa:Monitorul de Galati

Profesorii au venit la scoala in concediu

Conducerea ISJ nu are alte informaţii în legătură cu profesorii care au ales să facă şcoală în perioada concediului fără plată, în afara cazului învăţătoarei de la Smârdan.

„Singura unitate unde ştiu că s-a învăţat este «Radu Negru», unde profesorii au ales să facă recuperările din perioada carantinei. Altfel s-ar fi acumulat prea multă materie neparcursă şi nu ar fi avut timp să recupereze”, ne-a declarat inspectorul general-adjunct, Onuţ Atanasiu.

Acesta a mai precizat că, în raportul comisiei paritare, s-a consemnat faptul că, în 2010, dacă vor exista bani la buget, recuperarea orelor pierdute în timpul concediilor fără plată se va face sâmbăta, iar sumele aferente vor fi recuperate prin plata cu ora.

Dacă nu vor fi alocaţi bani pentru plata orelor de recuperare, materia pierdută se va parcurge din mers.

Sursa:Viata Libera

Facultatile vor fi ierarhizate in anul 2011

Absolvenţii de liceu vor şti, începând cu anul 2011, dacă facultatea pe care o vor alege oferă sau nu garanţia unei pregătiri de calitate. Aceasta după ce programele de studiu oferite de universităţi vor fi ierarhizate în funcţie de gradul de inserţie a absolvenţilor pe piaţa muncii şi eficacitatea transferului de informaţii de la profesori la studenţi. Procesul va fi demarat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS)- instituţia însărcinată cu evaluarea şi acreditarea programelor de studii, în toamna anului viitor. “Vom începe cu evaluarea pe programe. Ne vom duce în universităţi cu scopul de a evalua câte un domeniu. Vrem pentru început să facem o evaluare pe parcursul a trei luni. Abia apoi vom putea face ierarhizarea universităţilor, dar în acest caz întâmpinăm dificultăţi. Încă nu avem criterii unanim acceptate, nu avem regulile jocului. Apoi, pentru ierarhizare avem nevoie de resurse financiare. Cine îmi plăteşte această evaluare? Vom discuta cu ministerul să vedem ce vrea. Care sectoare sunt mai slabe.”, a explicat pentru Gândul, Ioan Curtu, preşedintele ARACIS. Primii paşi au fost făcuţi pe parcursul acestui an, prin intermediul unui proiect care a analizat cât de mult corespunde ceea ce se predă în amfiteatre cu nevoile piaţei muncii.

Memorare vs studierea cazurilor concrete

Concluziile studiului prezentat marţi sunt lucruri deja ştiute: România are un număr prea mare de studenţi în anumite domenii precum dreptul, prea mulţi profesori care predau fără a deţine competenţele necesare, iar practica de specialitate rămâne doar un principiu enunţat pe hârtie.

“Există o percepţie stereotipă a angajatorilor faţă de universităţi că acestea sunt conservatoare şi închise şi puţin interesate să se adapteze pieţei muncii. Pe de altă parte universităţile consideră că piaţa muncii nu e suficient de dezvoltată pentru nivelul de competenţă pe care ele îl produc. Universităţile sunt în continuare axate pe conţinuturi teoretice. Angajatorii solicită competenţe aplicate, practice, mai puţină teorie şi mai puţine concepte, mai puţine abordări de tip reproductiv al cunoaşterii. Au cerut să se introducă în curriculă mai multe exerciţii practice: de pildă în cazul dreptului să se renunţe la studiul foarte amănunţit al legilor şi manualelor şi să studieze cazuri practice, concrete. Să meargă mai mult pe cazuistică şi mai puţin pe teorie”, a precizat expertul cheie al proiectului, Mihai Păunescu. De cealaltă parte, cei care îi şcolesc pe tineri sunt de părere că, deşi, în cele mai multe cazuri nu se pune accentul pe practică, programa nu poate fi schimbată peste noapte. Rectorul Univesrităţii din Bucureşti, Ioan Pânzaru, explică: “Nu poate să existe un raport de autoritate între cineva care impune un plan de învăţământ şi comunitatea academică. În privinţa dreptului, de exemplu, la concursul Institutului Naţional al Magistraturii, Universitatea din Bucureşti a avut întotdeauna cele mai bune rezultate din ţară. Noi ne gândim că studenţii ar trebui să se implice în organizare practicii, pentru că aparatul administrativ şi didactic nu poate acoperi o activitate atât de complexă”. Proiectul “Adaptarea activă a educaţiei universitare la cerinţele pieţei muncii, a fost derulat de ARACIS, Mott MacDonald Ltd şi Educaţia 2000+, în perioada ianuarie-octombrie 2009, costurile de 400000 de euro fiind asigurate prin programul Phare.

Sursa:Gandul

Absolventii IT isi gasesc cel mai usor un job

Universităţile merg pe teorie şi mai puţin pe aplicaţii, iar angajatorii vor practică şi mai puţin concepte – acesta este rezultatul unui proiect de cercetare realizat de ARACIS. Majoritatea absolvenţilor de facultate au spus că problemele practice cu care s-au confruntat la locul de muncă nu au fost abordate la cursuri.
Peste 70% din persoanele care au terminat facultăţi de calculatoare şi tehnologie a informaţiei au spus că şi-au găsit destul de repede un loc de muncă, potrivit proiectului „Adaptarea activă a educaţiei universitare la cerinţele pieţei muncii“, organizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), în care au fost implicate 20 de facultăţi. 48% din respondenţii din domeniul IT au precizat că şi-au găsit un serviciu la târgurile de muncă. Cei mai dezavantajaţi sunt absolvenţii de Drept.
Peste 60% din cei chestionaţi au spus că problemele practice cu care s-au confruntat la locul de muncă nu au fost abordate la cursuri.
Dificultăţile în găsirea unui loc de muncă ale absolvenţilor de Drept sunt cauzate şi de „sufocarea“ pieţei de muncă cu personal care lucrează deja în acest sector. În domeniul ingineriei mecanice, absolvenţii sunt foarte stricţi, deoarece mulţi dintre ei susţin că nu acceptă să lucreze în alt domeniu decât cel în care s-au pregătit. Însă 66% din ei sunt nemulţumiţi de abilităţile şi competenţele dezvoltate în timpul facultăţii. Absolvenţii din Comunicare au recunoscut, în proporţie de 53%, că problemele practice de la muncă nu au fost abordate şi în timpul facultăţii. Potrivit cercetării, tot ei sunt cei care îşi schimbă cel mai des jobul.

Sursa:Cotidianul

CVNA, intre primele 10 licee din tara

Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” a fost selectat printre cele mai bune instituţii din ţară şi va participa pe data de 2 decembrie, la ora 18, la o ediţie specială a emisiunii lui Mihai Tatulici „Zece pentru România”.
„Emisiunea se face în parteneriat cu MECI, care a trimis o comisie ARACIP, pentru a face ierarhia celor 10 instituţii considerate cele mai bune din ţară. Nu ştim pe ce loc ne-am clasat, dar şi eu şi domnul Cezar Gaiu am primit invitaţie să participăm la emisiune”, ne-a declarat directorul de la CNVA, Vasile Ciuchină.

Inscrierile la bacalaureat – neafectate de concediu

Liceele şi grupurile şcolare au obligaţia să realizeze grafice ale personalului didactic auxiliar, astfel încât să nu fie perturbate înscrierile la bacalaureat, ne-a declarat inspectorul general-adjunct, Onuţ Atanasiu.

În perioada 16-18 decembrie, s-a stabilit ca angajaţii din învăţământ să-şi ia zilele de concediu fără plată. Dar în perioada 14-18 decembrie, se fac şi înscrierile pentru examenul de bacalaureat, sesiunea 2010.

Ca urmare, secretarii de la licee şi grupuri şcolare vor fi nevoiţi să-şi adapteze programarea concediului fără plată în aşa fel încât să fie respectat graficul înscrierilor la acest examen.

Sursa:Viata Libera